Curtea Constituţională a avizat pozitiv, miercuri, iniţiativa de modificare a Constituţiei astfel încât să se stipuleze explicit că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, nu pe cea între soţi.

Preşedintele CCR Valer Dorneanu a precizat că avizul oferit de Curte a fost dat strict în privinţa îndeplinirii condiţiilor de depunere a unei iniţiative de revizuire, adică a numărului suficient de semnături, în condiţiile legii, precum şi în privinţa respectării limitelor revizuirii cu privire la drepturile fundamentale ale cetăţenilor, care nu pot fi suprimate.

Articolul continua dupa recomandari

Dorneanu a explicat că CCR a decis astfel să permită ca această iniţiativă să fie discutată de către Parlament, nefiind probleme de formă ale propunerii şi nici de suprimare a vreunui drept deja consacrat.

După adoptarea acestui aviz, propunerea va fi transmisă celor două Camere ale Parlamentului pentru dezbatere şi votare.