După ce, în urmă cu câteva luni, o moldoveancă a făcut senzaţie pe străzile din Londra cu un Lamborghini Aventador acoperit de cristale Swarovski negre, a venit rândul unei românce să-şi arate bijuteria: un BMW Seria 3 încrustat în totalitate cu cristale Swarovski. 

Alexandra Văcăruşi, din Popeşti Leordeni, şi-a acoperit bolidul de lux, un BMW Seria 3, cu 1 milion de cristale Swarovski silver, pe care le-a pus ea însăşi pe maşină, "cristal cu cristal". 

Articolul continua dupa recomandari

Cum a apărut această idee

Tânăra de 29 de ani activează în domeniul cristalelor, decorează obiecte şi este foarte cunoscută în lumea artiştilor, după ce a personalizat multe instrumente muzicale cu astfel de bijuterii. 

Florin Salam, Rocsana Marcu, Diana Matei, Dan Bursuc, Fraţii Cocoş, Marian Mexicanu, Ana Mexicanu, Alex de la Caracal, Stana Stepănescu, Cristian Rizescu, Jador, Goerge Urziceanu, Narcisa Moisa sunt câţiva dintre artiştii care se bucură de instrumentele personalizate de Alexandra Văcăruşi. 

"Această idee de bussines a plecat de undeva de pe net, când am văzut magazinele din Japonia, ţară renumită în acest domeniu, cu obiecte decorate cu cristale, şi am decis să caut să îmi realizez o husă de telefon. După realizarea ei, cei apropiaţi mi-au întipărit în minte un astfel de bussines, pentru că în România nu există. Am zis de ce nu şi, de acolo, totul a mers ca pe roate. Am ajuns să am colaborări cu nume mari din industria muzicală şi să fiu renumită printre artişti", ne-a declarat Alexandra.

Alexandra Văcăruşi încrustează maşina BMW cu cristale SwarovskiVezi 2 imagini în Galerie

Doar că ambiţia fetei din Popeşti Leordeni nu s-a oprit aici. A vrut mai mult pentru afacerea ei, aşa că s-a gândit să realizeze un proiect unic în România: un BMW încrustat în totalitate cu 1 milion de cristale Swarovski argintii.

BMW-ul acoperit cu cristale Swarovski va putea fi închiriat

"Când am atins un anumit nivel, am dorit ceva mai mult. Cum în alte ţări există deja astfel de bijuterii, am zis "da, fac şi eu!!!" şi m-am pus pe treabă. Rezultatul este unul spectaculos şi ce mi-am dorit", mărturiseşte tânăra de 29 de ani.

Alexandra ne-a spus că la proiect s-a lucrat timp de 5 luni de zile. 

"Înainte să o decorez, maşina valora 35.000 de euro. Acum, valoarea a urcat la 95.000 de euro. Maşina este unică în România", a ţinut să precizeze tânăra. 

Alexandra, însă, nu vrea să vândă bolidul, ci să-l închirieze pentru evenimente speciale. 

Tânăra şi-a creionat deja în minte cum va arăta oferta.

"Nu o vând, maşina va fi închiriată pentru evenimente de lux, un concept nou în România: maşină cu cristale, la pachet cu pahare de şampanie încrustate cu cristale, sticle de şampanie...", ne-a mai spus Alexandra Văcăruşi.

Bijuteria pe patru roţi va putea fi atinsă şi admirată peste numai două luni, în februarie 2020, la Centrul Expoziţional Romexpo.