În staţiunile din ţară, hotelierii au pus punct sărbătorilor, dar o iau de la capăt. Nici nu au terminat bine bilanţul încasărilor că se pregătesc deja pentru noul val de turişti care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi. Rămâne însă de văzut dacă aceştia vor aduce profituri la fel de mari ca anul trecut. Cert este că de Revelion, cei peste 166 de mii de turişti au cheltuit pe cazare şi distracţii, în toată ţara, peste 40 de milioane de euro.

Distracţia de Revelion s-a simţit cel mai bine în profituri. Hotelierii şi proprietarii de pensiuni au avut încasări cu aproape zece procente mai mari faţă de anul trecut. Cei peste 166 de mii de turişti le-au adus aproximativ 40 de milioane de euro. Cei mai mulţi şi-au dorit să intre în noul an în zone rurale cu tradiţie precum Bran-Moieciu, Maramureş şi Bucovina. Dar şi hotelurile din marile oraşe sau din staţiuni, care au oferit petreceri tematice şi meniuri sofisticate, au fost căutate. Cei mai fideli au rămas clienţii staţiunilor balneare. Faţă de anul trecut, a scăzut numărul celor care au ales Revelionul peste hotare. Doar zece mii de turişti au cumpărat pachete în străinătate. Cele mai vânate destinaţii au fost cele de schi şi sporturi de iarnă. În timp ce iubitorii verii fără sfârşit au ales plajele din Bahamas, Australia, Africa de Sud sau Dubai.

Articolul continua dupa recomandari

Drumul înapoi acasă s-a dovedit, din nou, un test al nervilor. DN1 a fost cel mai aglomerat drum din ţară. Doar 15% dintre şoferi au preferat să folosească noua autostradă urbană, între Ploieşti şi Bucureşti, abia deschisă. Acum, hotelierii se pregătesc pentru un nou val de turişti. Care sărbătoresc pe rit vechi. Ceva mai puţini faţă de anul trecut.

În Poiana Braşov, doar 4.000 de locuri sunt rezervate, adică 35% din capacitatea de cazare a staţiunii. Cei mai mulţi vin din Republica Moldova, Rusia sau Ucraina pentru a se distra pe pârtie.

La Sovata, aproximativ 600 de turişti din Republica Moldova vor petrece Crăciunul pe rit vechi. Un sejur de cinci nopţi pentru două persoane la un hotel de trei stele costă 1600 de lei.

Dincolo de preparatele tradiţionale, turiştii au parte de excursii la Salina Praid, la Sighisoara sau la păstrăvăriile din zonă.