Un tânăr şofer de 22 de ani, din Târnava, va trebui să facă 1 an şi 4 luni de puşcărie, după ce a fost prins băut la volan, cu o alcoolemie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Prins în 26 ianuarie, cu nici o lună în urmă, el a fost condamnat rapid şi încarcerat deja.

Articolul continua dupa recomandari

1 an și 4 luni de închisoare, după ce a băut și s-a urcat la volan

În data de 26 ianuarie a.c., în jurul orei 02,30, pe raza localității Târnava, polițiștii au oprit pentru verificări un localnic în vârstă de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism pe strada Văii, informează reprezentanții IPJ Sibiu.

La testarea alcoolscopică a șoferului, rezultatul a fost de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat astfel încât, pe numele persoanei în cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În 19 februarie s-a pus în aplicare decizia judecătorilor din Mediaş

În 19 februarie, polițiștii sibieni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Mediaș pe numele tânărului.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu, informează oradesibiu.ro.