Două eleve de clasa a VIII-a la Şcoala nr. 16 din municipiul Constanța s-au bătut cu pumnii şi picioarele în zona parcului de la Far, întreaga scenă fiind filmată de colegi.

Episoadele de violenţă între elevi par să nu înceteze. Ultima astfel de scenă a avut loc ieri, 13 februarie, într-un parc din Constanţa, între două fete de clasa a VIII-a.

Articolul continua dupa recomandari

Mai mulți tineri s-au adunat și au început să încurajeze bătaia, arătându-se extrem de amuzați.

În loc să intervină, filmau cu telefoanele mobile cum cele două fete se trag de păr şi îşi împart pumni şi picioare.

Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!

S-au încăierat din cauza unui băiat

”Știam eu că nu trebuia să venim aici, în parcul de la Far. Trebuia să mergem direct la școală. Am ajuns, stăteam și a venit deodată o altă fată și a început s-o tragă de păr, fără să facă nimic. Apoi a lovit-o și cu pumnii”, a declarat o fată, martoră la scena de violenţă.

”Ele au un conflict mai vechi. Se ceartă de mai mult timp. Cred că totul a pornit de la un băiat. Fata care a început scandalul este mai mare, dar este tot în clasa a VIII-a, pentru că a rămas de două ori repetentă. Este agresivă”, a spus o altă colegă, potrivit replicaonline.ro.

Reprezentanţii şcolii unde învaţă cele două fete au fost înștiințați despre incident. Directorul unității de învățământ a anunţat că va fi declanşată o anchetă în acest caz.