Doi bărbaţi au semănat teroare într-o staţie de autobuz din Bucureşti după ce au făcut scandal, au spart un geam şi au bătut mai mulţi oameni.

Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 18.00, în staţie de autobuz din Sectorul 1 al Capitalei.

Articolul continua dupa recomandari

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 36, respectiv 61 de ani, au urcat într-un autobuz şi s-au postat în dreptul uşilor pentru ca acestea să nu se închidă.

În tot acest timp, scandalagii i-au înjurat pe călători şi pe toţi cei aflaţi în staţie.

Oamenii au reuşit să îi dea jos, moment în care cei doi au spart un geam al autobuzului.

"Conducătorul auto a coborât să vadă ce s-a întâmplat, moment în care cele două persoane au devenit agresive şi au exercitat acte de violenţă asupra sa, iar o femeie, în vârstă de 41 de ani, care a intervenit în apărarea șoferului, a fost de asemenea agresată fizic de către cei doi", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Martorii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secţiei 1 Poliţie.

Cei doi scandalagii au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub acuzaţiile de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi distrugere.