Doi bărbaţi au fost împuşcaţi, astăzi, pe o stradă din Mangalia, şi au ajuns în stare gravă la spital. Poliţiştii au reuşit să îl prindă pe cel care a tras, acesta urmând a fi reţinut.

(Actualizare) Potrivit medicilor Serviciului de Ambulanţă Constanţa, unul dintre bărbaţi a fost împuşcat în abdomen, iar din cauza rănilor foarte grave nu a putut fi resuscitat. Acesta a fost declarat mort la spital. Cel de-al doilea bărbat împuşcat are o plagă la un picior, iar viaţa acestuia nu este pusă în pericol.

Articolul continua dupa recomandari

Totul s-a întâmplat, astăzi, în jurul orei 12.30, pe strada Farului din Mangalia.

"În urma unui apel 112, în jurul orei 12:30, a fost sesizat faptul că două persoane ar fi fost împușcate cu o armă de vânătoare.

Polițiștii constănțeni s-au deplasat la locul faptei, unde l-au găsit pe bărbatul, de 42 de ani, din Mangalia care ar fi tras către două persoane, ranindu-le.

Este vorba despre doi bărbați, ambii de 44 de ani, unul rănit la nivelul membrului inferior, celălalt în abdomen. Victimele au fost transportate la spital.

La acest moment, cercetările continuă de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Mangalia", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Bărbaţi împuşcaţi la Mangalia, scandal uriaş la spital

După ce bărbaţii împuşcaţi pe o stradă din Mangalia au fost transportaţi la spital, scandalul s-a mutat de pe strada Farului la spital.

Trupele Speciale ale Poliţiei au fost mobilizate la spitalul din Mangalia pentru a preveni alte violenţe.