Un bărbat de 45 de ani din Lieşti, judeţul Galaţi, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce poliţiştii au descoperit că acesta ascundea sub dulapul din bucătărie o puşcă de vânătoare deţinută ilegal.

Polițiștii au descoperit că pușca de vânătoare este de calibrul 12, are seria ștearsă şi este armă letală care ar fi trebuit supusă autorizării.

Articolul continua dupa recomandari

De asemenea, oamenii legii au descoperit şi 22 de cartușe de calibrul 12, muniţie letală deţinută, de asemenea, ilegal de persoana în cauză.

Dus la audieri, suspectul a recunoscut că a cumpărat arma în urmă cu circa trei ani, de la un bărbat din Republica Moldova, dar a precizat că nu a utilizat-o tocmai pentru că ştia că ar fi trebuit supusă autorizării.

În ciuda acestor aspecte, oamenii legii au decis să-l reţină pe suspect pentru 24 de ore, urmând ca vineri seara să fie prezentat magistraţilor de la Judecătoria Lieşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.