Într-o ţară unde spiritul civic lasă de dorit, autorităţile descurajează şi puţinii oameni care vor să sară în ajutor. Un bărbat din Ploieşti a primit amendă după ce a sunat la 112 să anunţe că vecina lui este bătută de soţ.

Şi asta pentru că poliţiştii nu au putut să intre în apartamentul vecinilor şi nici nu au auzit vreun zgomot. Omul a contestat sancţiunea în instanţă şi a câştigat parţial.

Articolul continua dupa recomandari

În urmă cu un an, în toiul nopţii, o familie din Ploieşti era trezită de zgomotele din apartamentul vecin. Oamenii au crezut că bărbatul de alături își bate soţia, așa că au sunat la 112. Polițiștii au mers la uşa vecinilor, însă scandalul încetase.

Răzvan Stănciulescu - avocat: Pentru ca nu a deschis nimeni au plecat, spunandu-i clientului ca nu au ce sa faca. Clientul meu a fost nemulţumit. A zis: "Zgomotele au incetat dupa ce ati venit dumneavoastra. Daca este moarta?"

Poliţiştii au plecat, iar după o săptămână, bărbatul a primit o amendă de 500 de lei pentru că fapta pentru care a sunat la 112 nu s-a confirmat. De cealaltă parte, agenții consideră că și-au făcut treaba.

Daniela Drăghici - purtător de cuvânt IPJ Prahova: Din verificarile facute de colegi la momentul apelului, nu s-au constatat asemenea fapte.

Bărbatul a contestat amenda. În instanță, reprezentanții polițiștilor au spus că omul a sunat abuziv la 112, pentru că apelul lui nu era urgent.

Numărul unic pentru apelurile de urgenţă se apelează în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, situaţia sesizată neîncadrându-se în această enumerare.

În final, judecătorii au dat dreptate ambelor părți. Au înlocuit amenda cu un avertisment şi i-au spus bărbatului că data viitoare nu vor mai fi așa de îngăduitori.

Instanţa apreciază că petentul nu a fost rău inteţionat şi îi pune în vedere ca pe viitor să ia măsurile necesare în vederea respectării legislaţiei în vigoare.

Statisticile arată o realitate tristă: o femeie este bătută în România la fiecare 30 de secunde. Aşa că temerile bărbatului care a sunat la 112 au fost întemeiate.

Simona Voicescu: Data viitoare nu va mai suna la 112 si data viitoare, daca femeia va fi ucisa si voi il veti intreba: De ce nu ati sunat la 112? O sa spuna: Pentru ca nu am vrut sa mai platesc banii de gradinita ai copilului meu Politiei Romane.

Dacă bărbatul va mai apela numărul de urgenţă să anunţe o infracţiune pe care poliţiştii nu o vor putea confirma, atunci el va primi o amendă de până la 5.000 de lei.