Mario Iorgulescu era drogat şi aproape de comă alcoolică în momentul în care a ucis un tânăr de 24 de ani, într-un accident devastator. Avea cocaină în sânge, arată testele preliminare. Într-o astfel de stare, era practic imposibil să ţină sub control bolidul de peste 300 de mii de dolari, spun specialiştii. Fiul preşedintelui LPF este în continuare în stare critică, în timp ce victima lui, tatăl a doi copii, a fost condus pe ultimul drum.

Mama tânărului mort: Nu există cuvinte pentru durerea asta de mamă. Să-ţi îngropi băiatul, ştiind că e nevinovat 

Articolul continua dupa recomandari

Este revolta unei mame care şi-a văzut fiul ucis de un şofer beat şi drogat. Un cocktail periculos de alcool şi cocaină au găsit medicii în sângele lui Mario Iorgulescu. 

Radu Călin, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti: A avut o îmbibaţie alcoolică de 1,96 grame per litru alcool pur în sânge la momentul primei prelevări a mostrelor biologice şi de 1,76 grame alcool per litru la momentul celei de-a doua prelevare 

Doar că primele teste s-au făcut la aproximativ o oră şi jumătate după accident, ceea ce înseamnă că, la momentul impactului, Mario Iorgulescu era aproape de comă alcoolică. De altfel, cu câteva ore înainte de tragedie, tânărul postase pe internet o fotografie de la o petrecere cu jocuri de poker.

Cu o viteză de 240 de kilometri pe oră, bolidul de peste 300 de mii de dolari a înaintat pe şosea ca o rachetă. Sub efectul alcoolului şi al drogurilor, şoferul nu a mai avut reflexe. Ar fi tras de volan aproape inconştient atunci când o altă maşină se încadrase regulamentar pe prima bandă de pe Şoseaua Chitilei.

Bogdan Gheorghe, medic Agenţia Naţională Antidrog: În cazul combinaţiei de cocaină cu alcool poate să apară simptome de tip paranoid, anxietate, persoana poate să devină violentă. De obicei, consumatorii folosesc astfel de combinaţii pentru a-şi menţine efectul aşa-zis pozitiv pe o perioadă mai mare de timp

Titi Aur, pilot de curse: Venind cu viteză, tremurându-i vederea sau, practic, văzând în ceaţă, apariţia acelei maşini cu uşorul viraj stânga l-a făcut să vireze stânga, să lovească acostamentul, să mai tragă încă o dată de volan, practic să facă o pendulare stânga-dreapta, lovind puţin insula din stânga şi de acolo a şi ricoşat sau a tras de volan şi s-a dus pe contrasens

Daniel Vicol, tânărul ucis nevinovat în maşina care venea regulamentar din sensul opus, nu a avut timp să reacţioneze. A murit pe drumul spre casă, unde îl aşteptau soţia şi cei doi copii. Un băiat de doar patru luni şi o fetiţă de şapte ani. Astăzi, familia l-a condus pe ultimul drum.

Mama tânărului mort: Am stat ore şi ore să mă gândesc ce o să-i explic eu la copilul ăsta, cum să-i spun eu că tatăl ei nu mai este? Este un copil totuşi, de 7 ani

Familia lui Mario s-a oferit, din nou, să ajute rudele îndoliate, dar acestea au refuzat. Zilele trecute, Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesionste de Fotbal, a transmis printr-o scrisoare că a făcut o promisiune în faţa lui Dumnezeu să aibă grijă de cei doi copii orfani.

Între timp, starea lui Mario Iorgulescu este în continuare gravă şi oscilantă, spun medicii. În momentele în care nu este sedat, fiul preşedintelui LPF e conştient. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului, dar cercetările vizeză, deocamdată, doar fapta. Dacă, ulterior, el va fi pus sub învinuire, riscă ani grei de închisoare. 

Numai în primele luni ale anului acesta, 162 de şoferi au fost prinşi drogaţi la volan. Anul trecut, au fost aproape 340. România ocupă primele locuri în Europa la numărul de accidente mortale.