După cazul îngrozitor al Esterei, fetiţa de numai 5 ani abuzată şi ucisă într-un cartier mărginaş din Baia Mare, o altă oroare s-a produs astăzi în România.

Un băiat în vârstă de doar doi ani a fost victima unui viol care s-a petrecut vineri dimineaţa în localitatea Plaiul Câmpinii din comuna Şotrile.

Articolul continua dupa recomandari

Medicii de la Ambulanţa Prahova au fost solicitaţi să intervină, vineri, pentru a acorda primul ajutor şi pentru a prelua un copil în vârstă de doi ani, din localitatea Şotrile.

Prima suspiciune în privinţa copilului este că a fost victima unui viol. Familia băieţelului a fost cea care a sunat la 112 şi a cerut ajutor.

Conform medicilor, copilul este agitat, a vomitat ş este prea mic ca să poate spune ce i s-a întâmplat. Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă au spus că există suspiciune conform căreia copilul a fost victima unui abuz sexual, însă acest lucru poate fi confirmat numai de către medicii legişti. Copilul a fost transportat la spitalul din Câmpina.

Principalul suspect în acest caz este o rudă a mamei. De altfel, tânărul în vârstă de 23 de ani a fost reținut de poliție, după ce tatăl băiatului le-a spus ofițerilor care au intervenit că acesta ar fi comis fapta groaznică. Potrivit surselor judiciare, citate de libertatea.ro, băiatul provine dintr-o familie dezorganizată, părinții fiind despărțiți.