Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în lângă aerodromul Tuzla, după ce pilotul a încercat o aterizare forţată.

Asltfel, în jurul orei 16.00, avionul s-a prăbuşit. Cele două persoane aflate în aeronavă, un instructor şi elevul său, au suferit răni grave.

Articolul continua dupa recomandari

Un instructor şi elevul său se prăbuşesc cu avionul, la Tuzla, încercând să aterizeze

Din primele informaţii, în aparatul de zbor se aflau doua persoane, un pilot şi un copilot. Pilotul era un instructor de zbor, iar copilotul elevul său.

La un moment dat, pilotul a decis să aterizeze de urgenţă, însă s-a prăbuşit cu avionul.

Echipajele de urgenţă au ajuns imediat la locul accidentului şi au acordat îngrijiri celor 2 răniţi. Pilotul a fost transportat cu elicopterul la spital cu multiple fracturi, iar copilotul se afla în stop cardio respirator, fiind resuscitat de medici, în momentul publicării acestui articol.

"Elicopterul a preluat un pacient conștient pe care îl transporta la spitalul județean, iar cea de-a doua victima este în continuare în stop se efectuează protocol de resuscitare", informează ISU.

Au fost alertate la fata locului o autospeciala de stingere, doua echipaje SMURD, un echipaj SAJ si elicopterul SMURD. La locul solicitarii au intervenit: elicopter, echipaje Smurd C, Smurd B și echipsj Saj B2.