A fost panică în subteran, seara trecută, la metrou! Un tren s-a defectat între staţiile Unirii şi Tineretului şi a rămas blocat aproape jumătate de oră după ce conducta principală de frână s-a crăpat. În interiorul metroului a căzut curentul electric, iar doi oameni au suferit atacuri de panică. O adolescentă a leşinat şi s-a lovit la cap atunci când s-a prăbuşit la pământ.

Anunţul a răsunat în metroul care circula pe linia Pipera-Berceni, marți seară la ora 20 şi 15 minute. Aproape de staţia Tineretului, garnitura s-a oprit brusc în tunel, iar în interior a căzut curentul electric. Călătorii au fost informaţi să-şi păstreze calmul, deoarece nu există niciun pericol.

Articolul continua dupa recomandari

Zeci de minute oamenii au stat blocaţi între staţii. Doi dintre ei au făcut atacuri de panică, iar o adolescentă de 17 ani a leşinat apoi şi, în cădere, s-a lovit puternic la cap suferind un traumatism cranio-cerebral.

Mai multe echipaje de intervenţie au fost trimise la staţia Tineretului, timp în care mecanicul a remediat provizoriu defecţiunea cât să poată duce trenul la primul peron.

Directorul general al Metroului a cerut să se facă un control de urgenţă, pentru a se constata cauzele care au condus la ruperea furtunului. Trenul care s-a defectat aparţine noii generaţii de garnituri puse la dispoziţie la metrou.