O autoutilitară care transporta peste 160.000 de ţigarete nemarcate a fost depistată în trafic de poliţiştii din Bihor, pe Drumul Naţional 1, în localitatea Uileacu de Criş. Ţigaretele, în valoare totală peste 80.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Poliţia Română a anunţat, luni, că poliţiştii din Bihor au depistat un bărbat care transporta, cu o autoutilitară, peste 160.000 de ţigarete nemarcate.

Articolul continua dupa recomandari

”Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au depistat în trafic, pe Drumul Naţional 1, în localitatea Uileacu de Criş, un bărbat, de 34 de ani, din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcţia Aleşd – Oradea. În urma controlului autovehiculului, poliţiştii au descoperit că acesta transporta în platforma din spatele autoutilitarei 160.060 de ţigarete nemarcate legal”, au anunţat poliţiştii.

Potrivit acestora, ţigaretele, în valoare totală peste 80.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă cu produse supuse accizării.

Sursă: News.ro