Mai sunt doar două săptămâni până începe exodul spre mare, iar Autostrada Soarelui este la fel ca în anii trecuţi: plină de gropi. Şi, tot ca de fiecare dată, este momentul în care muncitorii ies la cârpeală. Paradoxal, chiar şefii de la drumuri recunosc că plombele nu vor dura şi se plâng că munca lor pe acest drum e una sisifică.

Muncitorii recunosc: doar încearcă să repare autostrada care duce la mare. Că nu reuşesc, simţim cu toţii în vacanţă. La 10 dimineaţa lucrările nici nu au început bine că sunt oprite de poliţişti. Nu sunt semnalizate cum trebuie.

Articolul continua dupa recomandari

"Compania de autostrăzi şi drumuri naţionale va fi sancţionată pentru nerespectarea acestor metodologii", constată un polițist.

Nu e prima amendă şi nici prima peticeală. După ce este turnată plomba, adică materialul este încă fierbinte, peste lucrare trec zeci de maşini aşa că nu e de mirare că aceste reparaţii nu durează mai mult de câteva zile.

Cârpelile pe Autostrada Soarelui sunt o tradiţie înaintea marilor sărbători.

Munca de mântuială, decontată de şoferi

Pe o porţiune de 40 de km din Autostrada Soarelui nu găseşti vreo părticică de drum fără astfel de gropi. Pe prima bandă e aproape imposibil să circuli cu viteza legală de 130 km pe oră, dacă vrei să ajungi la malul mării în siguranţă

Aceste gropi revin permanent pentru că acest beton rutier şi mixtura nu se înţeleg bine, practic se exfoliază. Permanent băgăm bani în reparaţii provizorii, e ca munca lu Sisif  - Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR

Ultima cârpeală a fost făcută la începutul anului. Lucrările ne-au costat 70 de mii de euro, iar amenzile 30 de mii de lei.

Înainte sezonului estival, vine un nou val de promisiuni de la autorităţi - în 2 ani, tot asflatul de pe drumul spre mare se schimbă. Până la finalul lunii mai ar urma să se anunţe câştigătorul licitaţiei, iar lucrările ar putea începe în toamnă. Vor costa 20 de milioane de euro.