CNAIR a decis, vineri, împreună cu Poliția Rutieră închiderea circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule pe Autostrada A2, între Lehliu și Drajna, dar și pe A3, între Petricani și centură, din cauza poleiului.

Autostrada Soarelui (A2), închisă între Lehliu și Drajna

Articolul continua dupa recomandari

CNAIR a anunțat, vineri seară, că este interzis accesul tuturor autovehiculelor pe sectorul A2 între Lehliu (km 64+500) și Drajna (km 105+500), din cauza poleiului depus pe carosabil, care face imposibilă deplasarea autovehiculelor în condiții de siguranță.

Utilajele CNAIR acționează pe acest sector de drum cu material antiderapant, pentru a putea redeschide circulația în cel mai scurt timp posibil.

Autostrada București - Ploiești (A3), închisă pe o porțiune de 7 km

De asemenea, CNAIR a decis să interzică accesul tuturor autovehiculelor pe A3 (București –Ploiești), între km 6+500-13+000, din cauza poleiului depus pe carosabil.

Responsabilii CNAIR fac apel la conducătorii auto să respecte restricțiile impuse, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.