Un autobuz plin de călători a fost inundat după furtuna care a lovit Bucureștiul și județul Ilfov, vineri seară. Incidentul a fost filmat de martori.

Un călător a surprins imagini cu autobuzul plin de apă. Mașina traversa în acel moment o stradă inundată de furtuna de vineri seară.

Articolul continua dupa recomandari

Neputincioși, călătorii și-au ridicat picioarele de pe podea, încercând să se protejeze de apa murdară care a inundat autobuzul.

”Așa ceva nu am văzut. Ne ia apa!”, comentează o călătoare.

Zeci de străzi au fost inundate în București și Ilfov în urma furtunii de vineri. Cel mai grav a fost în Pantelimon, unde apa a intrat în peste 100 de case.