Au fost momente de panică în Brăila după ce un bărbat a ameninţat cu un cuţit mai mulţi călători care se aflau într-un autobuz. Suspectul, care era băut, spun martorii, a urcat în mijlocul de transport în comun cu arma albă în mână şi a început a început să ţipe la oameni. Scenele au fost filmate iar acum poliţiştii încearcă să dea de urma suspectului.

Sunt scene filmate într-un autobuz care străbate centrul oraşului Brăila. Un bărbat ţine în mâna stângă un cuţit, pe care îl agită atunci când stă de vorbă cu ceilalţi pasageri. Omul urcase în mijlocul de transport în comun chiar din faţa unei şcoli. I-a amenintat pe cei aflaţi înăuntru, iar apoi s-a aşezat pe un scaun. Un martor l-a ţinut de vorbă, în timp ce o femeie l-a filmat. Nimeni n-a anunţat însă poliţia.

Articolul continua dupa recomandari

Imaginile filmate au apărut pe internet. Aşa au aflat de incident şi poliţiştii. Şoferii Regiei de Transport în comun din oraş spun că nu este pentru prima dată când se simt ameninţaţi.

În cazul în care va fi găsit, suspectul riscă să fie acuzat de port ilegal de obiecte periculoase, infracţiune pedepsită cu până la 3 ani de închisoare.