Procurorul general României, Augustin Lazăr, a avut prima reacție publică după revocarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Lazăr a spus că "deciziile CCR sunt obligatorii și ele trebuie puse în aplicare".

"Deciziile CCR sunt obligatorii și ele trebuie puse în aplicare. Procurorii sunt îngrijorați în legătură cu situaţia care s-a generat şi de ceea ce va urma, dar asta nu trebuie să îi împiedice să îşi îndeplinească rolul constituţional. În jurul nostru este o situaţie sensibilă. Viitorul procuror şef al DNA va trebui să îşi arate nivelul de expertiză şi să contribuie la creşterea încrederii în instituţie", a spus Augustin Lazăr, la sediul DNA.

Articolul continua dupa recomandari

Despre Anca Jurma, noua şefă interimară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul general a declarat că este o persoană cu experienţă considerabilă, foarte bine cunoscută atât la nivel european, cât şi în ţară.

Augustin Lazăr a precizat că în cursul acestei zile, secţia de procurori va decide unde îşi va desfăşura în continuare activitatea Laura Codruţa Kovesi. 

Luni, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat că şeful statului Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.