Atac cibernetic la Primăria Sectorului 1, unde activitatea este blocată de două zile. A fost sesizată DIICOT, după ce pe calculatoarele instituţiei a apărut şi un mesaj în care se cerea recompensă în Bitcoin.

Activitatea Primăriei Sectorului 1 este blocată de două zile, în urma unui atac cibernetic. Primarul Dan Tudorache spune că incidentul s-a produs miercuri după-amiază, când pe calculatoarele instituţiei a apărut şi un mesaj în care se cerea recompensă în Bitcoin.

Articolul continua dupa recomandari

Edilul a spus că o echipă de experţi încearcă să recupereze măcar o parte din baza de date a instituţiei şi îi îndeamnă pe bucureştenii care au probleme de rezolvat la primărie să vină la sediu începând de marţi, fiind posibil ca luni să se lucreze în continuare pentru repunerea în funcţiune a sistemului.

Primarul Sectorului 1 a declarat că atacul ciberentic a avut loc "miercuri după-amiază spre seară", fiina anunţate DIICOT şi firma care se ocupă de administrarea sistemului informatic al primăriei, potrivit News.ro.

Activitatea instituţiei este complet blocată şi ediulul Sectorului 1 i-a îndemnat pe bucureştenii care au probleme de rezolvat la primărie să vină la sediu începând de marţi, fiind posibil ca luni să se lucreze în continuare pentru repunerea în funcţiune a sistemului.  

"Aş prefera ca oamenii să vină la primarie de marţi, daca nu este foarte urgent", a adăugat primarul sectorului 1.