O animaţie grafică realizată de Observator arată cum a intrat un tren în plin într-un camion, la Beclean. Opt oameni au fost răniţi şi circulaţia blcoată ore în şir, atât pe şosea, cât şi pe calea ferată.

Un TIR care transporta material lemnos a fost lovit de un tren de pasageri la trecerea la nivel de la km 23+889, unde instalaţia de semnalizare acustică şi luminoasă funcţiona normal în momentul impactului.

Articolul continua dupa recomandari

Opt persoane au fost rănite în urma accidentului. Victimele se aflau în trenul compus din două vagoane, în care era un grup organizat de copii.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud au spus că, din cele circa 60 de persoane din tren, 17 erau copii (dintr-un grup organizat).

Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, în total, au fost opt victime - 5 victime transportate la spital de echipajele SMURD şi SAJ, o victimă a ajuns la CPU Beclean cu alte mijloace decât resursele medicale alocate la locul accidentului şi alte două care au primit îngrijiri, dar au refuzat transportul la spital.

"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii de la rutieră şi transporturi feroviare la fata locului, a rezultat faptul că, în oraşul Beclean, un bărbat de 35 de ani din Târlişua care conducea un autotren nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când semnalele cu lumini roşii şi sonore erau în funcţiune, moment în care a fost accidentat de trenul regio 15.830 care circula pe relaţia Cluj Napoca-Bistriţa (...). Atât conducătorul auto, cât şi conductorul trenului au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud.
 
În continuare se fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul.

La rândul său, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţa că primul vagon din compunerea trenului a deraiat de ambele osii.