Tragedie, joi seara, pe DN 54, la ieșirea din municipiul Caracal spre Corabia. Un tânăr de 24 de ani, angajat civil al Bazei NATO de la Deveselu, a murit într-un accident teribil, după ce a intrat cu maşina într-un copac.

Nenorocirea s-a produs între Deveselu şi Caracal, în accident fiind implicat doar autoturismul în care se afla tânărul de 24 de ani.

Articolul continua dupa recomandari

Din primele informaţii, se pare că bărbatul, de loc din Amărăștii de Jos, în timp ce conducea maşina pe DN 54, din direcția Corabia către Caracal, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile unde a intrat în coliziune cu un copac. 

Tânărul de 24 de ani, angajat al bazei NATO de la Deveselu, a murit în urma accidentului

Apoi, maşina a început să se rostogolească, transformându-se într-un morman de fiare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, "la sosirea echipajelor, bărbatul a fost găsit încarcerat, pentru extragerea victimei, pompierii de la descarcerare îndepărtând mai multe elemente de caroserie".

"În urma impactului, tânărul a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, Alexandra Dicu.

Potrivit unor surse, tânărul se întorcea de la serviciu.

Doljeanul de 24 de ani era angajat al Bazei NATO de la Deveselu şi, surse citate de reporter24.info susţin că, în momentul tragediei, tânărul se întorcea de la serviciu.