Poliţia Română face angajări în 2018. În această perioadă, IGPR scoate la concurs 770 de posturi de poliţişti şi personal contractual.

Potrivit anunţurilor de angajare postate pe site-ul Poliţiei Române, cele 770 de posturi sunt scoase la concurs atât în Bucureşti, cât şi în teritoriu.

Articolul continua dupa recomandari

"Da, ai citit bine. În această perioadă, scoatem la concurs 770 de posturi de polițiști și personal contractual.

Știm că în aceste zile meseria de polițist nu mai pare atât de tentantă. Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi: un polițist pedofil prins cu greutate de colegii lui. Nu avem noi cum să-ți facem dovada, acum, că lucrurile nu sunt chiar așa, dar îți promitem că, și în acest caz, cei responsabili nu vor scăpa.

Indiferent de ceea ce se spune despre noi în această perioadă, trebuie să știi că, din echipa Poliției Române fac parte oameni pentru care nu contează decât aflarea adevărului, care nu au liniște până nu dovedesc că, cei care au încălcat legea, sunt acolo unde le este locul, în spatele gratiilor.

Poate că nu suntem perfecți, poate că avem multe defecte, dar cu siguranță suntem profesioniști, iar rezultatele obținute vorbesc de la sine.

De aceea, înainte de a lua o hotărâre dacă să accesezi sau nu unul din posturile scoase la concurs, gândește –te și pune în balanță dacă munca de ani de zile a unor oameni excepționali poate fi ștearsă cu buretele de o persoană", se arată într-o postare pe Facebook a Poliţiei Române.

Mai multe informaţii despre angajările din Poliţie puteţi afla accesând site-urile de mai jos:

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook