Ancheta se extinde în cazul ritualului satanic din Giurgiu! Corpul de control al Poliţiei Române va face verificări la Poliţia din oraş. Totul, după ce o angajată a recunoscut că a văzut filmul ororilor, care a circulat luni întregi printre elevi şi autorităţi. Inclusiv profesorii ar fi ştiut că violul a fost înregistrat, dar nimeni nu a luat la timp măsuri.

Imaginile ritualului satanic ar fi fost văzute de poliţiştii din Giurgiu încă de acum aproape două luni. Imediat după ce eleva de 16 ani a fost eliberată din mâinile unor proxeneţi. Tot atunci, fata le-a povestit anchetatorilor şi despre ororile filmate în luna iulie. Filmuleţul circula deja pe internet. 

Articolul continua dupa recomandari

Şi şefii din Poliţia Română vor să afle ce au făcut agenţii din oraş când au descoperit abuzul. 

Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt Inspectoratul General al Poliţiei Române: Conducerea Poliţiei Române a dispus verificări prin Direcţia de Control Intern cu privire la modul în care poliţiştii au privit sesizarea şi au gestionat-o

Şi directorul adjunct al liceului unde fata învăţa a recunoscut că a ştiut despre filmarea făcută în casa părăsită. Nimeni nu a luat însă vreo măsură. 

Lazăr Lucian, director adjunct al Liceului Ion Barbu: Este eleva noastră. Doar ştiam că există un filmuleţ. Ştiam că există filmuleţul de când a început şcoala

Direcţia de Protecţie a Copilui Giurgiu a luat primele măsuri abia după ce cazul elevei de 16 ani a fost mediatizat. Fata, acum gravidă, a fost luată din casa unde locuia împreună cu iubitul său. 

Acum, se află într-un centru de plasament. Între timp, procurorii verifică dacă în ultimul an suspectul acuzat că a violat-o în timpul unui ritual satanic a făcut şi alte victime.