La două zile după ce un elicopter a aterizat în parcarea unui club din Mamaia şi a pus în pericol turiştii, au fost declanşate primele anchete. Autoritatea Aeronautică Civilă şi Centrul pentru Siguranţa Aviaţiei s-au autosesizat - mai degrabă la presiunea valului de comentarii apărut în spaţiul public.

Un zbor care a provocat o adevărată furtună. Taximetristul Gheorghe Trupică s-a ferit în ultimul moment de obiectele aruncate în aer. Elicopterul ar fi zburat mult prea jos, spun martorii. 

Articolul continua dupa recomandari

Gheorghe Trupină, taximetristul lovit: "A făcut un curent mare, puternic rău de tot şi a aruncat nişte pale care sunt acolo şi mi-a aruncat exact în maşină, aici. Eu m-am retras vreo jumătate de metru şi pala a căzut aici. Dacă eram aici, îmi tăia gâtul."

După ce a survolat staţiunea, elicopterul a aterizat chiar în parcarea din faţa clubului de lux abia inaugurat. Deşi, localul are heliport. În imagini se vede momentul în care aparatul se dezechilibrează în timp ce pasagerii din spate încearcă să coboare. O ipoteză ar fi că unul dintre aceştia ar fi atins din greşeală manşa aparatului de zbor. 

Sandi Oprisor, pilotul elicopterului: "Locul trebuia să fie amenajat de dânşii. Eram unde va la 10 metri. Ştiu că nu se vede din filmare, ei trebuia să elibereze zona aceea de 15 pe 15 metri pe care am stabilit-o cu dânşii, lucru pe care l-au făcut, toată zona era încercuită de agenţi de pază. Asta am înţeles. Eu când am luat legătura cu dânşii dacă zona este securizată, din zbor mi s-a spus că da."

Pilotul Sandi Oprişor spune că i s-ar fi cerut să aterizeze în faţa camerelor de filmat. Chiar şi unul dintre pasageri şi-ar fi dorit să fie în vizorul jurnaliştilor. Printre aceştia s-ar fi aflat şi un afacerist turc.

Sandi Oprisor, pilotul elicopterului: "Dânşii au chemat televiziunile, dânşii filmau. Dacă vă uitaţi pe spotul publicitar, o parte din filmare este pusă, urmează să fie pusă şi filmarea a doua, cu aceşti pasageri care veneau acolo."

La două zile de la incident, Autoritatea Aeronautică Civilă şi Centrul pentru Siguranţa Aviaţiei anchetează zborul şi modul în care s-ar fi făcut aterizarea. Potrivit acestora, elicopterul ar fi trebuit să coboare la sol pe un heliport sau pe un spaţiu autorizat. Se verifică acum dacă siguranţa oamenilor a fost pusă în pericol.

Până la această oră, reprezentanţii clubului nu comentat incidentul.