Răsturnare de situaţie în ancheta ororilor de la Caracal. Alexandra şi Luiza ar putea fi în viaţă! Până la finalizarea testelor ADN, nu există indicii care să demonstreze că ar fi fost ucise, spune şeful DIICOT. Anunţul a pornit haosul în Caracal. Zeci de poliţişti şi jandarmi au descins în curţile oamenilor în căutarea victimelor. Au verificat chiar şi pontul unei aşa-zise clarvăzătoare. Toate pistele s-au dovedit false. Răspunsurile sunt ascunse în mintea răpitorului, adus la penitenciarul Jilava, pentru a fi testat de psihiatri.

Din poartă-n poartă, poliţişti şi jandarmi au intervenit în forţă. De data aceasta, nu au mai aşteptat în faţa caselor. Au rupt uşi, au sărit garduri şi au interogat oameni, într-un haos general care a cuprins oraşul Caracal. În plină anchetă pentru omor calificat, o ţară întreagă îşi pune o întrebare: Mai sunt Alexandra şi Luiza în viaţă?

Articolul continua dupa recomandari

FELIX BĂNILĂ, şeful DIICOT: La acest moment, nu sunt neglijate niciuna din versiunile de anchetă. Încă din datele de 15 aprilie, mă refer la prima victimă, de cea de 18 ani şi, respectiv, din 25 iulie 2019, cele două victime au fost introduse în aplicaţia de dispăruţi a Poliţiei Române, respectiv în sistemul informatic Schengen, şi sunt date în urmărire atât la nivel naţional, cât şi internaţional. 

Afirmațiile șefului DIICOT au fost surprinzătoare.

(Felix Bănilă): Ne-am dori, din tot sufletul vă spun, pentru că sunt tatăl a două fete, să găsim victimele în viaţă.

(Reporter): Le caută şi în viaţă?

(Felix Bănilă): Bineînţeles!

Misiuni de căutare au avut loc în împrejurimile casei lui Gheorghe Dincă, în zona unor canale vechi de irigaţii, dar şi în apele unui lac de la marginea oraşului. O curte lipită de gospodăria suspectului a fost percheziţionată la primele ore.

(Proprietar): M-au rugat dacă sunt de acord să le deschid, să se uite puţin prin încăpere, în spate, acolo...

(Reporter): În casă sau?

(Proprietar): În pod şi pe lângă...

(Reporter): Până în acest moment, au mai venit pe la dumnavoastră?

(Proprietar): Haideţi, domnule, cu întrebările ăstea, că au venit. Vin în fiecare zi, nu vedeţi ce-i aici, ce să mai?

Un pont venit din partea unei aşa-zise clarvăzătoare a mobilizat zeci de forţe de ordine. 

„Faceţi ceva, Alexandra trăieşte, este în podul unei case, legată, la trei case distanţă de casa criminalului, cu nişte sălcii pletoase în spatale casei şi ea va muri de foame şi de sete!", a spus în mesaj clarvăzătoarea.

O baracă părăsită care a corespuns descrieii din mesaj a fost răscolită în zadar. Autorităţile au periat zonele din apropierea casei lui Gheorghe Dincă. La audieri, suspecul s-a contrazis în declaraţii. Iniţial, a spus că a aruncat trupul uneia dintre victime în râul Olt. Apoi, în Dunăre. Miercuri, oamenii legii au căutat la întâmplare. 

CORINA MATLINSCHI, reporter Observator: Suntem la 5 kilometri de casa principalului suspect, pe malul bălţii Drăghiceni. În aceste momente, un echipaj format din trei scafandri intră pentru a începe căutările în această apă adâncă de aproximativ 3 metri. Autorităţile au făcut asta şi dincolo de acest dig şi o vir face pe toate bălţile din această zonă. 

Scafandrii au intrat şi în canale vechi de irigaţii, într-o zonă cu vegetaţie densă, unde s-ar fi putut ajunge foarte uşor prin spatele casei lui Gheorghe Dincă.

(Reporter): S-au găsit ceva, urme sau ceva?

(Martor): Nu, nu.

59 de poliţişti, 30 de pompieri şi 20 de jandarmi au participat la misiuni. Ancheta trebuie să stabilească dacă victimele sunt sau nu în viaţă şi dacă Gheorghe Dincă a acţionat singur. Individul a fost transferat la Spitalul Penitenciar Jilava. Pentru prima dată, o echipă de specialişti va intra în mintea lui pentru a afla dacă a acţionat cu discernământ sau nu. Ar putea rămâne aici o săptămână, pentru expertiza psihiatrică.