Procurorii şi medicii legişti care anchetează cazul tinerei de 29 de ani găsită moartă în pădurea din Secu (Caraş-Severin) au descoperit ce s-a întâmplat cu Anamaria Suru în ultimele ei clip de viaţă.

După ce trupul fetei a fost examinat, anchetatorii au stabilit că Anamaria a fost ucisă şi abandonată în pădurea din Secu.

Articolul continua dupa recomandari

"Din datele şi probele existente la acest moment, rezultă că victimei S.A.C i-a fost suprimată viaţa  şi în prezent se fac cercetări în vederea identificării autorului/autorilor faptei penale", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Astfel, autorităţile sunt în alertă şi îl caută pe cel sau pe cei care ar fi putut să îi ia viaţa tinerei.

Anamaria Suru venise în ţară de numai câteva zile, din Italia, pentru a petrece sărbătorile de Paşte alături de prieteni şi rude.

Anamaria Suru a fost victima unei crime în pădurea de la SecuVezi 4 imagini în Galerie

Anamaria a fost ucisă cu sânge rece în pădurea din Secu

Totul a început săptămâna trecută, respectiv joi seară, atunci când Anamaria a plecat de acasă, cu maşina.

Pentru că nu s-a mai întors, rudele au reclamat dispariţia fetei la Poliţie.

Luni, 22 aprilie, cadavrul Anamariei a fost găsit pe un drum forestier la 3 km ieşire din Reşiţa, spre localitatea Secu, într-o pădure.

În apropierea cadavrului a fost găsită şi maşina fetei.

Pe trupul neînsufleţit, anchetatorii au descoperit o lovitură la cap, dar şi câteva răni la mâini.

Anamaria Suru locuia şi lucra ca hairstylist în Italia, iar săptămâna trecută s-a întors acasă, la Reşiţa, pentru sărbătorile de Paşte.