Două generații de artiști din aceeași familie, trei limbaje plastice diferite - pictură, sculptură şi fotografie. Acestea sunt elementele vernisajului "Lemn - Aur - Lumină", cea mai amplă expoziţie din ultimul deceniu dedicată marelui sculptor român Ovidiu Maitec.

Sculpturile sale şi picturile soţiei sale formează nucleul expoziţiei deschise la Muzeul Naţional de Artă al României, începând de azi, joi.

Articolul continua dupa recomandari

Mircea Eliade l-a numit pe Ovidiu Maitec, sculptorul care a introdus lumina în material, iar criticii internaţionali de artă, l-au asemănat întotdeauna cu Constantin Brâncuşi. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi al Casei Artiştilor din Franţa şi a primit nenumărate premii internaţionale.

Stephane Maitec, fiul sculptorului: Vreau să încep cu operele tatălui meu şi ale mamei mele, am o obligaţie morală să organizez această expoziţie şi am făcut tot posibilul să reunim lucrări de peste tot, de la colecţionari, de la Muzeul Naţional de artă. Ovidiu Maitec este un artist care în anii 60-70, făcea parte din avangarda artei internaţionale, el inventând a 4-a dimensiune în sculptură, prin perforaţiile lui a introdus pentru prima dată lumina în material, iar mama, prin minimalismul expresiei culturale de a folosi foiţă de aur.

Expoziţia de la Muzeul Naţional al României cuprinde peste 70 de sculpturi ale lui Maitec, dar şi peste 50 de picturi ale soţiei sale Sultana. Iar fiul lui Maitec, Stephane şi soţia sa au adus peste 50 de lucrări și instalații interactive din seria Reflections.

Dana Maitec, nora sculptorului: Sunt nişte obiecte pe care noi le facem anual, le pliem, le aşezăm, le recompunem, de aşa manieră că atunci când trecem cu panouri colorate prin faţa lor din material de oglindă, apar nişte reflecţii

În timpul Revoluţiei din 1989, în urma schimbului de focuri din zona TeleviZiunii Române, unde artistul îşi avea ateliarul, s-a produs un incendiu în urma căruia s-au pierdut peste 70 de sculpturi ale artistului.

Irina Ungureanu ,curator Muzeul naţional de Artă: Ceea ce se păstrează din acest incendiu este o relicvă a unui tron, în mărime naturală am încercat să îl reproducem aici din plexiglas transparent. A reprezentat o falie în cariera artistului, care ulterior a avut o preocupare foarte mare către simbolul cenuşii

Dinu Săraru: Mă bucur pentru publicul românesc care ia azi contact cu o operă impresionantă a unui iubitor în primul rând al lemnului românesc

Expoziția "#Maitec Lemn Aur Lumină" va fi deschisă publicului până pe 31 ianuarie 2020.