Alexandru, poliţistul care s-a împuşcat la Caracal, a descărcat pistolul în faţa soţiei, cu care se certa. Tânărul de 31 de ani era ajutor de şef de post la Corbu de doar o lună, venise de la Timişoara ca să fie alături de familia soţiei.

Alexandru Badiu, un tânăr de 31 de ani, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, s-a împușcat, duminică după-amiază, în apartamentul său din municipiul Caracal. Era angajat de o lună în cadrul Poliției oltene și este ajutor al șefului de la Postul de Poliție Corbu, acesta fiind transferat de la IPJ Timiș. 

Articolul continua dupa recomandari

Paramedici SMURD de la Caracal și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt au intervenit la fața locului, acesta fiind găsit inconștient și în stare comatoasă. A fost transportat la Spitalul Caracal, iar de aici a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

"Duminică, în jurul orei 17:40, am fost solicitați să intervenim la acest caz. Este vorba de un cadru MAI, un polițist de 31 de ani, care s-a împușcat în locuința sa din Caracal, după ce între acesta și soția sa se pare că a existat un conflict. Și-a tras un glonț în cap cu arma din dotare, în tâmpla dreaptă. A fost găsit inconștient, în stare comatoasă.

Am intervenit împreună cu paramedicii SMURD, bărbatul fiind preluat și transportat la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului Municipal Caracal, iar de aici a fost transferat cu o ambulanță la Spitalul Craiova. Era intubat, starea lui este critică, șansele sale de supraviețuire fiind minime.", a declarat medicul Dragoș Toader, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Olt.

Alexandru era căsătorit de un an cu Roxana şi de o lună cei doi se mutaseră la Caracal, înpreună cu părinţii fetei. Duminică, spun sursele noastre, cei doi s-au certat în bucătorie şi Alexandru a plecat în altă cameră, s-a întors cu pistolul din dotare şi l-a us la tâmplă, apoi a apăsat pe trăgaci sub ochii soţiei, îngrozită de ceea ce vede.

Medicii sunt extrem de rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale tânărului.