Situaţie alarmantă în mai multe judeţe din ţară. Viperele au început să coboare din zona de munte spre oraşe. La Deva, un copil de 13 ani a fost muşcat chiar în faţa blocului. Avem imaginile atacului. Specialiştii avertizează că muşcătura poate fi mortală, mai ales dacă nu se intervine în primele ore. Iar serul antiviperin, vital în astfel de cazuri, încă lipseşte din multe spitale din ţară.

Copilul în vâstă de 13 ani a făcut greşeala de a provoca puiul de viperă. În imaginile filmate, se vede cum băiatul îl calcă, apoi încearcă să-l prindă cu mâna. Şarpele veninos sare şi îl muşcă într-o secundă.

Articolul continua dupa recomandari

Numărul viperelor a crescut, însă România trece printr-o criză de ser anti-viperin

Atacul a avut loc în centrul oraşului Deva, chiar lângă o şcoală. Mai mulţi copii se jucau în faţa blocului. Pentră că nu ştiau care sunt pericolele au lovit şarpele. În urmă cu câteva zile, în aceeaşi zonă, o altă fetiţă a călcat un şarpe, dar a fugit şi a scăpat. 

Dorin Cărăbeţ, biolog: La începutul lui mai este perioada de împerechere. Viperele de obicei îşi părăsesc zonele de viaţă şi pot fi găsite şi în alte locuri mai joase şi necaracteristice lor. Deşeurile de la activităţile umane atrag şoarecii, care la rândul lor atrag viperele

Copilul otrăvit a ajuns mai întâi la spitalul din Deva. Avea mâna umflată şi dureri. Medicii i-au adminsitrat ser anti-viperin şi au luat decizia să fie transferat la Timişoara. Acum este în siguranţă. Vecinii lui sunt speriaţi pentru că vipera e tot în zonă. 

Oamenii spun că "ea nu e moartă. Deci înseamnă că e undeva pe aici, prin zonă. Nu o caută nimeni, absolut nimeni. Nu e posibil aşa ceva în ziua de astăzi, să fie şerpi între blocuri. Noaptea vine vulpea aici, în curtea şcolii, în fiecare seară la 10, stă pe maşini. Se poate aşa ceva?".

Judeţul Hunedoara are cele mai multe cuiburi de vipere din ţară. Dar situaţia este alarmantă în toata ţara. În Piteşti, într-o zonă în care oamenii ies la grătar, sunt cu zecile. Un pitbull a fost ucis în curtea unei case.

Gabriel Gyorfi, proprietar câine: Lucrurile s-au întâmplat foarte repede. În decurs de o oră, din momentul în care soţia mea a sesizat că este agitat animalul, până când şi-a dat sufletul

Melania Gyorfi, proprietară câine: Ne este teamă pentru că avem copii, mai avem animale la care ţinem la fel de mult, suntem noi în primul rând în pericol

O astfel de muşcătură poate fi mortală, mai ales dacă nu se intervine în primele ore. Biologii spun că puii de viperă sunt mai periculoşi decât adulţii, pentru că veninul lor este mai concentrat. Dacă întâlniţi unul, este extrem de important să nu îl provocaţi.

Adrian Sănduloiu, șef Salvamont Argeș: Vipera are areal de răspândire şi în jurul Piteştiului şi în jurul Bucureştiului şi în Dobrogea şi în Câmpia Română. Deci vipera este un animal care trăieşte în zona noastră. Vipera nu o să alerge după noi. Dacă o vedem, ne întoarcem sau o luăm în stânga sau în dreapta. Ea în momentul în care se simte ameninţată, se încolăceşte, se face ca un "S" şi ridică un pic capul

În plin sezon turistic, când viperele au început să migreze spre oraşe, România trece printr-o criză de ser anti-viperin. Luna trecută, vaccinul lipsea din cel puţin nouă judeţe. Un copil din Sibiu a fost tratat cu ser expirat.