Agresorii jandarmeriţei de 23 de ani snopite în bătaie la mitingul Diasporei din 10 august au fost eliberaţi. Judecătorii au decis ca cei patru inculpaţi să nu mai fie reţinuţi la domiciliu, ci să fie trecuţi sub control judiciar, anunţă Antena3.

Jandarmeriţa a fost prinsă de mai mulţi huligani, după ce a rămas în urma coloanei care se deplasa printre manifestanţi.

Articolul continua dupa recomandari

Agresorii au lovit-o cu pumnii şi picioarele, iar femeia a ajuns la spital. În plus, unul dintre bătăuşi i-a furat pistolul. Iniţial, superiorii ei au comunicat că suferise o fractură a coloanei cervicale, însă acest lucru a fost infirmat de către medici.

Doctorii au constatat însă că avea traumatisme la cap şi pe tot corpul.

Sute de oameni au fost răniţi, în noaptea de 10 spre 11 august 2018, în urma protestului violent din Piaţa Victoriei. 

Jandarmii au intervenit în forţă în momentul în care unii dintre protestatari au devenit violenţi, iar victime au fost şi cei care manifestau paşnic.

În total, peste 450 de persoane au avut nevoie de îngrijri medicale după protestul violent. 

Dintre acestea, 85 au ajuns la spitalele din Capitală şi numai 10 au rămas internate.