Un adolescent a fost filmat în Bucureşti călătorind pe cârligul unui tramvai care merge cu viteză, dar nimeni nu a intervenit pentru a-l salva. 

Imaginile au fost trimise la redacţie de un cititor şi au fost surprinse pe 8 mai pe Şoseaua Ştefan cel Mare, unde un adolescent e urcat pe cârligul din spatele unui tramvai de pe linia 46, care circulă între Gara de Nord şi Republica.

Articolul continua dupa recomandari

Adolescentul e absolut inconştient, aplaudă şi cântă, fără să se ţină cu mâinile de ceva, în timp ce tramvaiul rulează cu viteză. Nici vreunul dintre călătorii din tramvai, nici vreun şofer din trafic nu avertizează vatmanul să oprească.

Nici adolescentul filmat nu pare că realizează pericolul în care se află, din contră, fiind foarte mândru de isprava lui.