Matei Uncheaşu, adolescentul de 16 ani din Craiova care şi-a ucis iubita într-un accident rutier după ce a condus beat şi fără permis, a postat un mesaj de adio pe Facebook pentru iubita lui.

În mesajul pe care l-a şters de pe reţeaua de socializare după ce zeci de oameni l-au acuzat că şi-a omorât iubita, Matei Uncheaşu, fiul unor judecători din Craiova, i-a cerut iubitei sale să îl ierte pentru ce a făcut.

Articolul continua dupa recomandari

"Dede, doamne încă mă gândesc la ziua în care ne-am cunoscut şi cât de mult te-am iubit şi te iubesc. Nici n-ai idee cât contai pentru mine şi câte plănuisem pentru viitor.

Mă jur că regret tot ce s-a întâmplat şi dacă aş avea ocazia să dau timpul înapoi ne-aş schimba locurile. Erai singura distragere de la o viaţă de c**** şi singurul motiv pentru care trăiam.

Nu te voi uita niciodată şi rămâi iubirea mea orice ar fi. Crede-mă că singura chestie acum pe care mi-o doresc este să te iau pentru încă o singură dată în braţe şi să te strâng enorm.

Iartă-mă iubirea mea, iartă-mă că nu am ştiut să te preţuiesc. Iartă-mă...", a scris adolescentul.

Matei Uncheasu a provocat accidentul in care a murit Andreea Denisa Olaru

Dede a murit într-un accident produs chiar de iubitul ei

Andreea Denisa Olaru, în vârstă de 18 ani, a murit în noaptea de luni spre marţi, într-un accident produs pe şoseaua de centură a Craiovei.

Dede, aşa cum era ea cunoscută de prieteni, se afla pe scaunul din dreapta-faţă a unui autoturism marca Volkswagen Golf IV, condus de Matei Uncheaşu.

Tânărul în vârstă de 16 ani nu avea permis de conducere şi, în plus, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Andreea Denisa Olaru a murit in teribilul accident de la Craiova

Alături de cei doi, în maşină se mai aflau doi tineri, o fată şi un băiat.

La un moment dat, din cauza vitezei, a alcoolului şi a lipsei de experienţă, şoferul a pierdut controlul direcţiei, iar maşina s-a răsturnat în afara şoselei.

Şoferul şi pasagerii de pe bancheta din spate au scăpat nevătămaţi din accident, însă, din nefericire, Dede a murit strivită de plafonul maşinii.