Admitere Academia de Poliţie 2018. Cei care vor să urmeze o carieră de ofiţer de poliţie mai au la dispoziţie foarte puțin timp pentru a se înscrie la concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan-Cuza”.

Pentru cei care vor să se încrie la şcolile de poliţie, se pot depune cereri de înscriere până la data de 15 iunie.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, până la data de 25 mai 2018, se pot depune cererile de înscriere a candidaţilor pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan-Cuza”, la structurile teritoriale de resurse umane din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în funcţie de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate.

Pentru admiterea la şcolile de poliţie, candidaţii pot depune cereri de înscriere până la data de 15 iunie a.c., tot la unităţile teritoriale de poliţie.

 Dacă sunteţi interesat de cariera de poliţist, vă puteţi înscrie pe unul dintre următoarele locuri:

Admitere Academia de Poliţie 2018. Academia de Poliţie Alexandru Ioan-Cuza:

  • Facultatea de Poliţie – 238 de locuri la frecvenţă, dintre care 8 pentru rromi, 6 pentru maghiari şi 4 pentru alte minorităţi, precum şi 39 la frecvenţă redusă (pentru agenţii care au minim 1 an vechime în cadrul structurilor M.A.I.);
  • Facultatea de Ştiințe Juridice şi Administrative, Specializarea Drept: 115 de locuri la frecvenţă;
  • b. Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 1300 de locuri (30 locuri pentru rromi, 10 locuri pentru alte minorităţi);
  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj–Napoca – 300 de locuri (6 locuri pentru rromi, 3 locuri pentru alte minorităţi);

Admitere Academia de Poliţie 2018. Condiții de participare

Pentru a participa la concursurile de admitere la instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, candidații trebuie să îndeplinească, conform Ordinului M.A.I. nr.140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitatile de politie ale M.A.I, următoarele condiții și criterii specifice:

  • a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  •  b) să cunoască limba română scris şi vorbit;
  •  c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  •  d) să fie apt din punct de vedere medical, fizic şi psihologic.
  •  e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
  •  f) să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat; dovada absolvirii se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat;
  •  g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  •  h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  •  i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  •  j) să nu fi fost destituite dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare, în ultimii 7 ani;
  •  k) nu au desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
  •  l) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
  • m) să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
  •  n) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ.

Informații suplimentare se pot obține la: Tel. 0250/703112 sau 0250/703113; Fax 0250/703113