A murit fetiţa de 7 ani lovită în faţa casei, la Vorona, de un Mercedes condus de un şofer de 19 ani. Copila a pierdut lupta cu viaţa după zece zile la terapie intensivă, la Botoşani.

Fetiţa se juca în faţa casei vineri, după-amiază, acum zece zile, iar la un moment dat a ieşit în şosea. Un şofer de 19 ani care conducea o autoutilitară Mercedes venea cu viteză şi a zărit-o prea târziu. A loit-o în plin, deşi a încercat să o evite şi a frânat brusc, trăgând de volan.

Articolul continua dupa recomandari

Fetiţa, care a suferit un traumatism cranian, a fost preluată în comă şi transportată cu ambulanţa la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean. "Copilul prezenta un traumatism cranian sever, cu midriază bilaterală, în comă profundă. A fost transportată în regim de urgenţă la Pediatrie.", a precizat medicul Liviu Stan, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

Cadrele medicale au supus-o unui set complet de investigaţii, însă starea în care era a impus solicitarea transferului imediat la Iaşi pe calea aerului, scorul Glasgow fiind de 4, din 15. Ambulanţa a transferat-o pe micuţă la unitatea militară 01189, de unde a fost preluată de elicopterul SMURD şi transferată la Clinica de Neurochirurgie Iaşi pentru a fi supusă unei operaţii de urgenţă.

În ciuda eforturilor medicilor, micuţa a murit marţi seara.