Şase maşini au fost distruse într-un accident produs, seara trecută, în centrul oraşului Vaslui, după o întrecere între doi şoferi.

Totul a pornit de la un tânăr în vârstă de 28 de ani, din localitatea Ştefan cel Mare, care a încercat să impresioneze o fată care se afla în maşina sa.

Articolul continua dupa recomandari

Astfel, tânărul s-a luat la întrecere cu un alt şofer, pe bulevardele din Vaslui, iar într-o intersecţie situată în apropierea Pieţei Civice, cei doi vitezomani au depăşit o maşină, unul prin stânga şi altul prin dreapta.

După ce au depăşit maşina, cei doi şoferi s-au lovit, iar în urma impactului, autoturismul care circula pe partea dreaptă s-a înfipt în alte patru autoturisme parcate.

Potrivit martorilor, tânărul, care se întrecea şi care a provocat carambolul, conducea o maşină cu volan pe dreapta.

O fată în vârstă de 16 ani, aflată în maşina condusă de tânărul de 28 de ani, a fost rănită în accident, însă a refuzat să fie transportată la spital.

Poliţiştii i-au testat pe ambii şoferi cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ în ambele cazuri.