Accident din cauza unor pepeni la Constanţa. 12 oameni au fost răniţi într-un carambol la Topraisar după ce şase maşini au fost implicate în accident.

Potrivit primelor informaţii, totul s-a întâmplat pe DN 38, în zona localităţii Topraisar.

Articolul continua dupa recomandari

Un şofer a încercat să oprească pentru a cumpăra pepeni de la un comerciant, însă nu a fost observat din spate de alţi cinci şoferi care nu au reuşit să oprească la timp.

Rând pe rând, cele şase maşini s-au ciocnit violent, iar 12 persoane au fost rănite.

Martorii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi echipaje ale Poliţiei Rutiere.

12 oameni au fost raniti in urma unui accident din cauza pepenilor la Constanta

La faţa locului a fost trimis chiar şi elicopterul SMURD.

Poliţiştii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.