Accident groaznic, în această dimineaţă, pe un drum din Galaţi. Un tânăr de 24 de ani a murit pe loc, după ce s-a răsturnat cu maşina pe DJ 251, între localităţile Pechea şi Costache Negri.

Accidentul s-a produs în această dimineaţă, în jurul orei 5.30, pe DJ 251, între localităţile Pechea şi Costache Negri, judeţul Galaţi.

Articolul continua dupa recomandari

Un tânăr de numai 24 de ani, din Pechea, aflat la volanul unei maşini, a murit după ce autoturismul cu care abia ieşise din localitatea de domiciliu s-a răsturnat în afara carosabilului. 

Potrivit primelor concluzii, cauza accidentului ar fi fost neadaptarea vitezei într-o curbă. 

"Conducătorul auto nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, pierzând controlul volanului şi ajungând într-un şanţ de pe partea dreaptă a sensului de mers. Autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului.

În urma impactului, conducătorul auto a decedat", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Trupul neînsufleţit al tânărului şofer a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Deocamdată, poliţiştii nu ştiu dacă acesta se afla sub influenţa alcoolului. Ei au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Băiatul de 24 de ani lucra în străinătate şi venise acasă pentru a petrece sărbătorile de Paşte cu familia. Zilele acestea urma să plece.