Imagini cutremurătoare ale accidentului de la Moacşa au fost surprinse pe DN11, imediat după impactul dintre un TIR şi un autoturism. Salvatorii aprind lumânări pentru cei doi morţi, găsiţi încarceraţi în maşină.

Accidentul a avut loc marţi de dimineaţă, între Braşov şi Târgu Secuiesc. Salvatorii au intervenit rapid, dar au găsit două persoane decedate, încarcerate în autoturismul înmatriculat în Moldova. Unul dintre pompierii care au sosit la locul impactului a fost surprins aprinzând o lumânare pentru sufletul morţilor.

Articolul continua dupa recomandari

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna au precizat că în accident au fost implicate un autotren înmatriculat în judeţul Argeş şi un autoturism din Republica Moldova în care se aflau trei persoane, două decedând în urma impactului.

"Au intervenit două echipaje de descarcerare, un echipaj SMURD şi două SAJ. Două victime din autoturism au fost extrase de echipajele de descarcerare, dar, din păcate, sunt decedate. Şoferul tirului şi un pasager din autoturism au fost transportaţi la UPU.", au precizat reprezentanţii ISU Covasna.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, şoferul autoturismului şi pasagerul care au murit în accident aveau 28 ani, respectiv 57 ani.