Un accident s-a produs, vineri, la Mina Vulcan din Valea Jiului. Doi muncitori au suferit traumatisme la nivelul capului și membrelor.

Cei doi mineri au fost răniţi în subteranul Minei Vulcan, în timp ce lucrau la armarea unei grinzi. Cei doi au ieşit singuri din mină şi au primit imediat primul ajutor.

Articolul continua dupa recomandari

"Doi mineri au fost răniţi, în timp ce lucrau la armarea unei grinzi. Au ieşit fără ajutor din subteran şi au primit ajutor medical imediat. Unul dintre ei a fost dus la spital la Vulcan, iar cel de-al doilea a refuzat transportul la spital, iniţial, însă, în cele din urmă, s-a decis şi transportul celui de-al doilea la unitatea medicală, pentru un control mai amănunţit", a declarat Samuel Dioane, directorul Complexului Energetic Hunedoara.

O comisie formată din inspectori de muncă şi reprezentanţi ai Complexului Energetic Hunedoara urmează să stabilească exact împrejurările în care a avut loc accidentul.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook