Imagini de groază în Brăila, şoferi striviţi la volan, într-un accident cu patru maşini şi 5 victime. La câteva momente după impact, un alt ofer a filmat locul nenorocirii.

Cinci persoane au fost rănite vineri dimineaţă în judeţul Brăila, după un accident produs pe DN 2 B, între localităţile Traian şi Urleasca. Pe fondul ceţei dense, un autoturism care depăşea un TIR a lovit o platformă auto şi a intrat apoi într un alt autoturism.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit purtătorului de cuvânt de la IPJ brăila, Laura Belciugan, accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 7.30.

Un autoturism care circula pe drumul naţional 2 B, dinspre Brăila către Ianca, între localităţile brăilene Traian şi Urleasca, a intrat în depăşirea unui autocamion.

Nu a mai avut însă timp să revină pe banda sa demers şi a lovit o platformă ce vebea din sens opus. În urma impactului, maşina mică a ricoşat într o alta care circula de asemenea pe sensul opus de mers. Totul s-a întâmplat pe fond de ceaţă, cu o vizibilitate redusă sub 50 de metri.

Toate cele cinci victime au fost transportate la spital iar medicii încearcă să le salveze. Trei dintre răniţi sunt din maşina al cărei şofer a produs accidentul iar doi sunt din platformă.

La acest moment, traficul pe DN 2 B, la locul accidentului, între Traian şi Urleasca este blocat complet. Politistii dirijeaza circulatia pe rute ocolitoare.