Un accident mai puţin obişnuit s-a produs, în acest weekend, în comuna Paleu din Bihor, acolo unde doi biciclişti s-au lovit, iar ulterior au chemat Poliţia pentru a face cercetări şi a stabili cine a fost de vină.

Totul s-a produs sâmbătă după-amiază, pe o stradă din comuna Paleu, acolo unde cei doi biciclişti, un bărbat de 35 de ani şi un adolescent de 16 ani s-au ciocnit, au căzut şi s-au lovit.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul de 35 de ani s-a ales cu julituri serioase, iar ulterior a început să se certe cu adolescentul după ce l-a acuzat pe acesta că a provocat accidentul.

Cei doi au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au chemat Poliţia pentru ca agenţii să facă cercetări şi să stabilească vinovatul.

"Un tânăr de 16 ani, din Paleu, în timp ce circula pe bicicletă, înspre Uileacu de Munte, nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu o altă bicicletă, pe care circula, în aceeaşi direcţie, un bărbat de 35 de ani, din Oradea, care se angajase în depăşirea sa", se arată într-un comunicat al Poliţiei Bihor, potrivit ebihoreanul.ro.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.