A fost filmat momentul când explodează bancomatul de pe Pallady. Hoţii au plecat cu o avere şi sunt de negăsit.

Suma de peste 350.000 de lei a fost furată din bancomatul distrus într-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, au stabilit poliţiştii în urma primelor cercetări. Prejudiciul total va fi stabilit după ce unitatea bancară va evalua pagubele.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit Poliţiei Capitalei, în urma cercetărilor făcute la faţa locului a rezultat ca a fost sustrasă suma de peste 350.000 de lei (lei şi valută). Prejudiciul total urmează însă a fi stabilit după ce unitatea bancară va evalua toate pagubele suferite.

Cercetările sunt continuate de Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Poliţiştii Secţiei 13 din Bucureşti au fost sesizaţi, luni dimineaţă, că dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus.

"În această dimineaţă, în jurul orei 04.20, prin apel 112, Sectia 13 Poliţie a fost sesizată despre faptul ca dintr-o filială bancară de pe bulevardul Theodor Pallady, s-a auzit un zgomot foarte puternic, iar bancomatul este distrus”, a transmis, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.

Sursa citată preciza că poliţiştii au luat primele măsuri, au asigurat zona, fiind declanşată şi cercetarea locului. 

"Sunt efectuate Investigaţii şi urmează a fi analizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi furt calificat”, spuneau poliţiştii.