Omenirea marchează 50 de ani de la un pas intrat în istorie. Cel prin care Neil Armstrong a devenit primul om care a ajuns pe Lună. Comandantul misiunii Apollo 11 nu mai este în viaţă, dar ceilalţi doi colegi ai săi au fost primiţi la Casa Albă pentru a marca jubileul. De altfel, festivităţi au loc pe întreg teritoriul american. 

Cuvintele rostite de căpitanul misiunii Apollo 11, Neil Armstrong, vor rămâne întipărite în istorie. În urmă cu 50 de ani, eroul american reuşea să inspire o generaţie şi să demonstreze că nimic nu este imposibil.

Articolul continua dupa recomandari

Acum, la jubileul primei aselenizări, preşedintele Donald Trump speră ca actuala generaţie de astronauţi să accepte provocări şi mai mari.

Donald Trump, preşedintele SUA: Se fac 50 de ani de când am aşezat un frumos steag american pe Lună. Acum însă vom merge mai departe. Ne vom duce pe Lună, dar apoi vom merge şi pe Marte.

Trump i-a invitat la Casă Albă pe Buzz Aldrin şi Michael Collins, cei doi membri supravieţuitori ai echipajului Apollo 11.

La NASA, ziua istorică este celebrată prin muncă. Un echipaj pleacă pe staţia spaţială internaţională, iar unul dintre astronauţi se află chiar la prima sa misiune.

Andrew Morgan, astronaut la debut: Să ajungi în spaţiu ar fi un lucru extraordinar în orice moment şi eu fac asta chiar la împlinirea istorică a 50 de ani de la aselenizarea misiunii Apollo 11. E o onoare uriaşă să marchez în acest fel momentul.

Întreaga săptămână a fost una festivă în Statele Unite. O imagine a rachetei Saturn 5, care a lansat modulul, a fost proiectată pe monumentul Washington.

Costumul de cosmonaut al lui Neil Armstrong poate fi din nou văzut de public după 13 ani, iar Serviciile Poştale americane au lansat două timbre speciale în ediţie limitată.