14 milioane de ţigări de contrabandă au fost găsite într-un TIR răsturnat la Coloneşti, în Olt. Camionul, înmatriculat în Serbia şi condus de un şofer sârb, venea din Ucraina.

Un TIR care venea dinspre Ucraina s-a răsturnat, vineri, pe DN 65, în comuna Coloneşti din Olt, poliţiştii găsind în TIR milioane de ţigări ascunse în cutii de detergent.

Articolul continua dupa recomandari

Şoferul TIR-ului este de naţionalitate sârbă şi transporta pachetele cu marfă de contrabandă la Craiova.

La această oră încă se numără pachetele de ţigări, operaţiunea fiind dificilă din cauza numărului foarte mare de ţăgări. "Poliţiştii au depistat un cetăţean sârb care transporta cu un TIR ţigări de contrabandă, depozitate în cutii de detergent. Cercetările sunt în plină desfăşurare, colegii mei nu au terminat de numărat. Vorbim despre o cantitate foarte mare”, a spus Alexandra Dicu.

Cele peste 14 milioane de țigarete de contrabandă din TIR-ul răsturnat la Colonești au fost descoperite cu ajutorul unui polițist de la Rutieră, originar din Brebeni și vorbitor de limba sârbă. Acesta l-a auzit pe șofer vorbind la telefon cu complicii.

"Ce fac cu țigările”?", ar fi întrebat șoferul TIR-ului, fără să știe că polițistul de lângă el, care venise pentru accidentul rutier, înțelege limba sârbă. Astfel, omul legii și-a alertat colegii că în TIR se află altceva decât detergent și a fost descoperită marfa de contrabandă.

Polițistul este originar din comuna Brebeni, unde există o importantă comunitate de sârbi, care si-au păstrat limba.