Vizita Papei Francisc închide şcolile din Capitală! Peste o săptămână, Sfântul Părinte va fi în Bucureşti. Astăzi, autorităţile au anunţat un program special pentru elevi. Şi măsuri de securitate stricte. Peste două mii de poliţişti vor fi pe traseul Papei. De altfel, vizita istorică va schimba şi Codul Rutier.

Elevii şi preşcolarii care învaţă în unităţile de învăţământ din apropierea traseului Papei Francisc nu vor merge la şcoală şi grădiniţă joi. Vineri, însă, e vacanţă pentru toată lumea. 

Articolul continua dupa recomandari

Vizita Papei Francisc schimbă Codul Rutier

Ioana Neacşu, inspector general ISJ Bucureşti: Anunţul îi vizează în special elevii de la clasele mai mici şi pentru grădiniţe, pentru a nu fi o decizie de moment şi familiile să fie luate prin surprindere. Noi vom fi în măsură ca până la finalul zilei de luni să vă comunicăm care sunt acele unităţi educaţionale ce se închid joi

Vizita Papei va schimba şi Codul Rutier. 

Autoturismele puse la dispoziţia Papei Francisc vor avea un număr unic de înregistrare. Este acelaşi pe care statul Vatican îl foloseşte la toate vizitele internaţionale. Iar în călătoriile din alte ţări, Suveranul Pontif a obişnuit să circule chiar şi cu maşini de producţie autohtonă. 

Ca să îi ajute pe pelerinii români şi străini să se deplaseze către punctele cheie ale vizitei papale, Primăria va suplimenta numărul de autobuze. Iar 18 linii vor fi deviate de la traseul obişnuit. 

Andrei Creci, director STB: Pentru că se estimează un număr de 50.000 de participanţi la acest eveniment, în cele mai importante puncte de intrare în oraş, Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, vor fi suplimentate autobuzele

Peste 2.000 de poliţişti, mobilizaţi pentru vizita Papei din Bucureşti

Autorităţile se preocupă deja de măsurile de securitate pentru vizita Papei Francisc. Vom vedea peste 2 mii de poliţişti pe traseul pe care va circula Suveranul Pontif, iar gurile de canal vor fi sudate.

Sunt măsurile pe care le vom vedea, dar alte sute sau poate mii de persoane se vor ocupa de siguranţa oamenilor din umbră. 

De asemenea, asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată pentru toţi oamenii din zona Bucureşti-Ilfov. 

Daniela Blindu, director general ASSMB: Avem 24 de linii de gardă de specialitate plus 14 linii de gardă pentru consolidare. Suntem în stare să asigurăm şi activarea planului alb

Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt SMURD: Avem peste 30 de ambulanţe şi autospeciale de intervenţie pe partea medicală inclusiv la dezastre şi avem mobilizat un număr suplimentar din personalul nostru, medici şi asistneţi, în număr de 50 

Tot vineri, Primăria va asigura şi apa pentru toţi participanţii la eveniment.

În Piaţa George Enescu, vor fi amplasate şi 5 mii de scaune pentru pelerinii care vor dori să îl urmărească pe Papa Francisc, vinerea viitoare, atunci când va trece cu papamobilul prin mulţime.

Cei care îşi doresc un suvenir special, pot cumpăra, de pe site-ul Băncii Naţionale, monede dedicate vizitei istorice. O monedă din alamă costă 12 lei, iar una din aur, cu chipul Sfântului Părinte, peste 10 mii de lei.