Ecaterina Andronescu a semnat un ordin prin care schimbă calendarul admiterii la liceu. Cu o zi înainte de examen, peste 12 mii de elevi nu ştiau dacă trebuie să se prezinte sau nu la examenul de aptitudini. După revolta copiilor şi a părinţilor, ministrul Educaţiei a dat înapoi!

Cu o dimineaţă înainte de proba de aptitudini, elevii care erau programaţi la examen pentru liceele vocaţionale nu ştiau dacă să se pregătească sau nu pentru testare. Este vorba despre mii de copii care urmau să susţină probele la muzică, desen sau limbi străine.

Articolul continua dupa recomandari

Ioana Neacşu, Inspector Şcolar General Bucureşti: În cazul în care până mâine nu va aparea nicio modificare, ma refer la un ordin publicat in MO, maine probele se desfasoara conform programului.

Modificarea a apărut după revolta sindicaliştilor şi a părinţilor. La câteva ore după ce a semnat ordinul de ministru, Ecaterina Andronescu s-a răzgândit. Conform legii, astfel de schimbări nu se fac peste noapte. Trebuie anunţate cel puţin cu 12 luni înainte.

Eugen Ilea, vicepreşedinte Federaţia Părinţilor: Clar ca suntem impotriva acestui demers pt ca si noi, ca parinti, ne facem programarile in functie de calendarul aprobat cu un an înainte!

În plus, sindicaliştii reclamă şi că ministrul Educaţiei nu a publicat cifrele de şcolarizare pentru liceele din ţară. Aşa se face că unităţile nu ştiu câte locuri vor avea pentru admiterea din vară.

Marius Nistor, sindicatul Spiru Haret: Planul de scolarizare va fi publicat dupa alegerile europarlamentare. Ceea ce isi doreste min educatiei va deranja si pe parinti si elevi si cadre didactice.Şi chiar dacă nu au după ce să se orienteze, profesorii îi sfătuiesc pe elevi să compleze cât mai multe opţiuni pe fişa de înscriere la liceu.