Rezultatele la Evaluarea Naţională 2019 în Suceava sunt publicate simultan de edu.ro cu cele din toată ţara, marți. Aproximativ 6000 de elevi care au susţinut examenul de capacitate în acest an primesc notele.

Conform regulamentului, rezultatele la Evaluarea Naţională 2019 în Suceava sunt publicate AICI, marţi, pe 25 iunie, până în ora 12.00.

Articolul continua dupa recomandari

Rezultate Evaluare Naţională 2019 în Suceava: note și contestații

Candidaţii din Suceava pot afla rezultatele online, dar şi la şcolile la care au învăţat, în judeţ, unde vor fi afişate la vizier. Cei aproximativ 6000 de candidaţi au susţinut probele examenului la peste 240 de şcoli ale judeţului.

Rezultatele la Evaluare Naţională 2019 vor fi extrem de importante pentru intrarea la liceu. Astfel, media generală obţinută la Capacitate are o pondere de 80% la admiterea în clasa a IX-a.

Candidaţii din Suceava nemulţumiţi vor putea face contestaţie în aceeaşi zi în care şi-au aflat notele, adică marţi, pe 25 iunie.

Conform Ministerului Educaţiei, perioada de depunere a contestaţiilor este de 6 ore, între 14.00 - 20.00. Cererile elevilor nemulţumiţi vor fi soluţionate în intervalul 26 - 28 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 29 iunie.

Anul trecut, în urma publicării rezultatelor la Evaluare Naţională 2018 în Suceava, 11 elevi au avut media 10, iar 1962 au luat note sub 5.