Noapte albă în faţa unei şcoli din Gherla. Pentru al treilea an consecutiv, zeci de părinţi şi bunici au aşteptat ore întregi, unii chiar şi o zi, ca să-şi înscrie copiii în singura clasă în sistem step-by-step din oraş. Nu doar metodele ingenioase de lucru cu cei mici îi încântă, ci şi programul prelungit, în care au inclusă o masă caldă.

Echipaţi cu pături, cafele, ceaiuri, dar mai ales cu răbdare, părinţii şi bunicii s-au aşezat în faţa şcolii gimnaziale nr. 1 din Gherla, încă de ieri, de la ora 7 dimineaţa.

Articolul continua dupa recomandari

Înscrierile în clasa step-by-step încep abia azi, dar lista cu cei dornici s-a umplut rapid, aşa că oamenii au preferat să aştepte decât să rămână pe din afară.

Conducerea şcolii spune însă că nu sunt suficienţi elevi pentru a înfiinţa o a doua clasă şi tocmai din această cauză s-a ajuns la o asemenea situaţie.

Dacă unii au stat în faţa instituţiei chiar şi 24 de ore, alţii, mai norocoşi, au făcut cu schimbul.

Programul prelungit, faptul că sistemul step by step nu pune accent neapărat pe note, ci pe dezvoltarea elevului, dar mai ales pentru că temele sunt făcute sub supravegherea dascălilor fac ca aceată metodă să fie preferată pe părinţi.

Metoda respectă programa școlară a Ministerului Educaţiei Naționale, dar copiii nu sunt puși în situația de a concura unul cu celălalt. Este o modaliate prin care sunt evitate efectele psihologice negative.

În România, alternativa Step by Step a fost pusă în practică la nivel naţional, în învăţământul preşcolar şi primar, în anul 1994. În prezent, în 39 de județe, doar în instituțiile publice de învățământ există peste 700 de grupe de preşcolari şi peste 500 clase de învăţământ primar care beneficiază de această metodă.