Vacanţa de vară a elevilor nu va fi prelungită. Asta au hotărât părinţii, elevii şi sindicatele din Educaţie. Doar că decizia finală nu le aparţine, va fi luată de noul ministru al Educaţiei. Discuţiile purtate astăzi la minister au provocat un scandal în stil pur românesc. Părinţii şi elevii au urmărit cum un ministru pleacă, iar cel care vine nu îşi asumă încă o decizie. Iar vacanţa copiilor devine încă o brambureală în Învăţământul şi aşa haotic. 

9 sau 16 septembrie. Sunt cele două variante care au dus la formarea unor tabere rivale. 

Articolul continua dupa recomandari

Elevi şi părinţi susţin că o săptămână în plus de vacanţă întârzie finalul anului şcolar. În timp ce patronatele din turism spun că multe familii şi-ar prelungi bucuroase sejururile. 

Mihaela Dudă, administratorul unui hotel: Deja avem un număr mare de rezervări în perioada respectivă, o săptămână în plus e foarte importantă 

După ce Viorica Dăncilă i-a cerut Ecaterinei Andronescu, săptămâna trecută, să întârzie începutul şcolii cu o săptămână, astăzi, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor şi ai sindicaliştilor din Educaţie au militat ca şcoala să înceapă cât mai devreme. 

Rareş Voicu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor: Examenele naționale sunt în luna iulie, când sălile de clasă ating şi 35, 40 de grade Celsius. E inadmisibil pentru sistemul de învăţământ

Părinţii sunt revoltaţi şi văd cum haosul din sistemul de învăţământ nu se mai opreşte. Astăzi au fost chemaţi la Comisia de dialog social pentru o decizie finală dar, între timp, ministrul Educaţiei a fost schimbat. Dimineaţă, la ora 10, încă era în funcţie Ecaterina Andronescu, iar la câteva minute după ce a început întâlnirea, a fost numit oficial Daniel Breaz. 

Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Asociaţiilor de Părinţi: S-a văzut că e clar ordinul de la Guvern, inclusiv reprezentantul de la Ministerul Muncii ne-a atras atenţia că avem doar statut de invitat, lucru care m-a deranjat. Vrem o structură de An Şcolar în favoarea elevilor sau o facem pentru hotelieri?

Chiar dacă astăzi preşedintele României a semnat decretul de numire în funcţie, Daniel Breaz nu se consideră încă ministrul Educaţiei. Spune că o va face doar dacă decizia va fi publicată în Monitorul Oficial, aşa că structura Anului Şcolar rămâne încă în aer 

După-amiază, Breaz a devenit oficial ministru interimar, iar decizia finală îi aparţine. Chiar și acum structura anului şcolar este una dezechilibrată. Semestrul întâi are 15 săptămâni, iar semestrul al doilea - 20. Dacă s-ar decala cu o săptămână, profesorii nu ar mai avea destul timp pentru predare și evaluare în semestrul întâi. 

Andrei Mihai Tănase, preşedintele elevilor din Constanţa: Dacă urmăreşte consultarea şi ce e just să facă, domnul ministru ne va susţine. Dacă urmăreşte ordinele politice şi interesele din turism, atunci sigur nu este de partea noastră